17 august 2017

Refuz să mai merg la cinema

Cine mi-a urmărit activitatea aici a putut observa că sunt un împătimit al filmelor. Al filmelor de calitate. Pe cele care mi-au căzut cu tronc le-am și comentat într-o manieră plăcută după spuselor unora. Deşi a devenit puțin old school să mai mergi la cinema în era Internetului şi a torentzilor, mărturisesc că mi-a făcut plăcere să văd filmul eveniment (la modul general) pe marele ecran. Hai să fim serioşi, nu puteam aştepta şase luni pentru a vedea Trainspotting 2 până ar fi apărut pe torentzi. Şi de aproape un an, mi-am făcut bunul obicei de-a călca sistematic în sala de cinema. Celor care nu ați făcut asta, vă spun din capul locului, n-ați pierdut nimic. Filmele cu adevărat valoroase care au rulat în acest interval de un an, le poți număra pe degetele de la o mână: PassangersSilence: Puterea CredințeiT2: TrainspottingAlien: Covenant şi Colateral beauty sau eventual Planeta maimuțelor: Războiul. Şi nici Star Wars: The Last Jedi nu a fost cine ştie ce, iar ultima parte din Pirații din Caraibe e de-a dreptul jalnică.

Dar nu ăstea sunt motivele pentru care am decis să nu-mi mai pun curul pe un scaun în sala de cinema. Ci pur şi simplu pentru că sunt foarte mulți țărani pe metru pătrat în Braşov.

Da, în Braşov! Oraşul ăla despre care se crede că e civilizat, european şi dezvoltat. Păi eu când mă uit la un film, ca să mă prindă şi să fiu în starea aia de „Flow” trebuie să tacă toți țăranii de oraş. Taci țărane şi uită-te la film! Că de-aia ai venit. Sau dacă nu te poți stăpâni, ieşi frumos afară împreună cu colegul de discuții şi stați de vorbă la fast-food-ul de la intrare! Serios acuma. Într-un fel îi înțeleg, că şi eu deranjam spectacole de teatru, dar aveam 8 ani! Cum căcat să ai 20 şi ceva de ani şi să vorbeşti în sală la cinema în mijlocul acțiunii filmului de parcă te-ai crede la tine în sufragerie? Te plictseşte filmul? Ieşi naibii afară şi bagă un şotron cu trupa ta sau jucați o kendamă sau mai ştiu eu ce jocuri vă jucați voi la 25 de ani! Că e de-a dreptul supărător.

Eu la „La la land” am ieşit efectiv afară din sală, când reacția normală ar fi fost să sar cu bocancii pe dinții ăluia care râdea ca un retardat la fiecare 10 secunde. Şi care mai era şi cu femeia! O scenă haioasă nu trebuie neapărat să scoată din tine hohote de râs, sunt unele scene când umorul e mai mult subtil şi trebuie să se declanşeze în interior, la nivel cerebral. La Ice Age: Colision Course am pățit aceeaşi treabă, dar măcar nu m-am enervat. Că ăia care râdeau la fiecare fază, erau copii. Şi pe copii n-ai cum să te superi sincer, decât dacă mintal eşti sub nivelul lor. Iar tipul de 25 de ani cu gagica lângă el, avea mintea sub cea a unui copil. De-aia nu mi-am înfipt bocancii în dinții lui.