06 decembrie 2018

12 semne prin care să recunoști un prost

În viaţă se subînţelege
Că prostu-i limitat de fel,
Atunci când nu te înţelege
Te crede mult mai prost ca el…

Când eşti prost e grea viața, mai ales pentru cei din jur. Dar dacă şi semnalizezi că esti prost, atunci aşteaptă-te la lucruri nasoale. Şi eu sunt prost, recunosc, în sensul că „ştiu că nu ştiu, şi nici măcar asta nu ştiu” precum şi în alte forme, probabil. Adică recunosc în pula mea că uneori sunt prost şi nu o fac cu falsă modestie. Dar există lucruri mai nasoale decât prostia, cum ar fi spre exemplu, să fii sărac. Sau urât. 

O femeie dacă e frumoasă dar proastă, nu are un dezavantaj. Frumusețea va compensa întodeauna prostia. O să aibă aproape tot ce-şi doreşte de la viață. O să aibă o relație de iubire mereu, îşi va găsi mai uşor un loc de muncă, iar oamenii o vor trata cu mai multă indulgență, și chiar simpatie. Femeile frumoase au o viață mai bună, e dovedit științific. Şi pentru că masculii le-au spus că sunt cele mai deştepte, și speciale în speranța de-a le fute, deşi tutele emit numai banalități la tot pasul, au căpătat un tupeu şi o aroganță nejustificată. Motiv pentru care ar trebui puse puțin la respect. În schimb, o femeie urâtă trebuie musai nu doar să fie inteligentă, ci să sclipească! Nasol, dar aşa funcționează societatea. 

Am observat că anexată prostiei, de cele mai multe ori se află agresivitatea, urmată de orgoliu. Apoi regăsim atacul la persoană și nu la idee când jucăm ping-pong intelectual, moment în care ar trebui să se încheie orice discuție. Avem şi aroganța şi nu în ultimul rând certitudinea de a le ştii pe toate mai bine decât toată lumea. Adolescenții în mare parte sunt vizați de această formă de manifestare a prostiei. E defectul vârstei. Au impresia că au cunoscut tot ce se putea cunoaște de la viață și că nimeni nu e mai presus de ei, decât o minoritate ce formează corpul academicienilor și al oamenilor de știință de pildă. Prostul nu cunoaşte pe nimeni mai deştept decât el. Dacă cineva se regăsește în situația asta și nu e adolescent… e nasol.

Pentru mine, prost nu e ăla care are IQ mic. Ăsta e un simplu hazard biologic. Pentru mine prostul e cel care se află într-una din situațiile de mai jos și de regulă semnalizează sau are puse în funcțiune semnale acustice şi luminoase, iar de cele mai multe ori, prostia presupune un efort și o voință de fier. Și în niciun caz, prost e cel care nu știe, ci ignorantul, cel care nu știe dar nici nu-l interesează, manifestând în continuare fidelitate pentru prejudecățile sale.

Aşadar, iată 12 semne prin care să recunoşti un prost:

1. Nu-l poți contrazice cu argumente logice că doctrina/ideea în care crede s-ar putea să fie falsă;

2. Nu-i poți dovedi că e prost pentru că altfel n-ar mai fi (vezi paradoxul prostului);

3. Face un rău cuiva fără a avea niciun beneficiu concret. Exemplu, să omoare o pisică, să rupă frunzele unui ficus, sau să taie cu briceagul bancheta autobuzului sau a trenului;

4. Îşi face tăieturi pe partea exterioară a antebrațelor ca să arate cât de curajos este;

5. Ascultă orice fel de muzică la telefonul mobil în public, crezând că încântă publicul cu frumsețea respectivului cântec deşi deranjează grav. Şi devine agresiv când îi atragi atenția;

6. Nu vorbeşte şi nu scrie corect în limba română, nu cunoaşte istoria românilor mai deloc dar e patriot şi/sau (ultra)naționalist;

7. Are următoarele caracteristici menționate anterior, nu neapărat cumulate: e arogant, fudul, agresiv, orgolios, rigid, atacă persoana, nu ideea;

8. Este de regulă și ignorant;
9. Nu acceptă că uneori n-are dreptate, nu-şi recunoaşte niciodată greşelile, le vede doar pe ale celorlalți şi devine (bineînțeles) agresiv când îl contrazici. Vede doar gunoiul din ochiul altuia fără a-și vedea bârna din ochii proprii;

10. Face lucruri idioate pentru a fi băgat în seamă, cum ar fi să te întrebe „Ce zici, am curaj să bubui petarda asta ținând-o în mână?” Sau să mănânce cactus într-un show de televiziune şi eventual şi materii fecale;

11. Spune că nu şi-a pus niciodată întrebarea: „Oare eu oi fi prost?”

12. Spune că n-a avut niciodată un moment de prostie în toată viața sa, deşi, Einstein însuşi s-a declarat prost la un moment dat;
Semnele au fost întodeauna acolo și probabil sunt mult mai multe decât 12. Ăsta e un simplu articol pe un blog pe care să-l citești când te plicitisești, și nu un studiu științific. Le-am ales pe cele care erau prea evidente, se mai găsesc dacă trebuie. Uită-te la clipul ăsta pentru punctele 10, 11 și 12. 


Prin scrierea acestui articol îmi asum riscul de-a fi considerat prost.