23 decembrie 2018

Nocturne – De ce urăsc!

Aş vrea să vă vorbesc despre Ilie. Pe Ilie nu-l cheamă Ilie, dar aşa îl vom numi în continuare pentru a-i proteja identitatea. Ilie munceşte la salubritate în Târgovişte. Strânge gunoaiele cu mătura și fărașul și aparent e fericit. Poate chiar de-a dreptul! Primeşte un salariu de 1162 de lei în mână plus bonuri. Face naveta. E aproape retardat deşi nu e prost! Dacă vă amintiți Forrest Gump, ştiți că eroul filmului e un retardat care ştie despre el şi despre alții că „prost e cel care face lucruri prosteşti”. Că așa-i spusese mă-sa.

Radu nu face lucruri prosteşti, ba aş zice că face chiar fapte de-a dreptul înțelepte, deşi are un IQ de cel mult 80. Dar asta contează prea puțin. În societatea noastră, se pune accent pe inteligență, lumea vrea să vadă că eşti cel mai bun, cel mai tare din parcare, vor să vadă cum trece campionul și să aplaude, pentru ca la rândul său să-și imagineze cum e să fii și să fie motivat pentru asta. E o lume superficială, în care toți vor să arate cât mai bine şi mai frumos, să aibă cele mai tari țoale şi au pretenția ca şi ceilalți să fie la fel. Dar caracterul? Ce-o mai fi și ăla? Mai avem nevoie de aşa ceva? Ilie are caracter, dar e un om valoros? Ce crezi, îşi poate face loc în societate? Îl respectă cineva? Oare nu e considerat un om inferior? Când va muri, va fi înmormântat cu sobor de popi şi cu onoruri? Sau mai cu seamă lumii nici nu-i va păsa?

Cum trebuie să fie un om? Inteligent? Hai lasă-ne! Că inteligenți suntem toți! Apropo, deşi nu zic că nu există, n-am întâlnit om care să spună despre el cu toată sinceritatea că e prost. Eu prefer unui om inteligent, un om cu caracter. Pentru că inteligenți suntem cu toții. A, şi mi-a venit pe moment în timp ce scriam asta, legenda lui Diogene care căuta în mod excentric cu o lampă în timpul zilei un Om! Nu ştiu de ce mi-a venit asta, probabil are legătură cu textul.

Deși la ora de filosofie, profesorul explică limpede că Diogene era cel normal când căuta cu lampa în timpul zilei Absolutul, Binele și Simplitatea într-o societate decadentă și pervertită, elevii aprobă, și sunt de-acord. Aparent au și înțeles. Doar că atunci când mai târziu apare câte un „Diogene” uită ce le-a spus profesorul de filosofie și-l socotește pe acesta smintit. În timp ce ei, cu țoaele și mașinile lor scumpe, cu machiajul și cu iPhone-ul strălucitor fac regulile. George Orwell spunea în cartea sa „1984” că Un nebun nu este la urma urmelor, decât o minoritate formată dintr-un singur om.

Trăim într-o lume superficială de care mie mi-e greață, și nu de azi de ieri, ci de vreo 14 ani. Urăsc foarte mult, de-aia lumea nu mă are la suflet. Sau poate că lumea nu mă are la suflet și de aia urăsc foarte mult. Nu urăsc pe cineva anume, n-am nimic cu x sau cu y, ci urăsc așa la modul general. Ura e cel mai autentic sentiment omenesc. A intrat în circuitul limbii române acest termen – hater. Păi hai să-ți spun ceva: 
A urî e ceva firesc într-o astfel de lume!

Până data viitoare, Crăciun fericit, și cum spunea poporul american când SUA au atacat Irakul în 2003,
 make love, not war!
P.S.: Am ceva în comun cu ruşii: De fiecare dată când încerc să fac o bicicletă, tot tanc îmi iese. Referitor la text, fireşte. Editat.