04 aprilie 2019

La taifas cu neîncrederea

A venit la mine o persoană de gen necunoscut. Arăta a femeie dar avea părul foarte scurt tuns, şi nu am putut să identific genul de la distanță. Se întâmplă rar să vezi o astfel de persoană, dar s-a apropiat de mine în timp ce aşteptam trenul pe o bancă. Era femeie totuşi.
Rămas puțin uimit am început să cercetez persoana, dar fără nicio introducere s-a aşezat lângă mine. M-a întrebat dacă ştiu de ce nu mai poate să cumpere bilet pentru trenul care tocmai plecase, dar tot ea mi-a răspuns că, probabil din cauza faptului că nu mai are bani. Că ea nu credea că trenul a plecat.

Trenurile vin şi pleacă, gările rămân, oamenii cu bagaje, situații şi idei îşi văd de ale lor, aşa cum mi-am văzut şi eu de ale mele. 

Persoana mi-a spus că se conduce după principiile urii, care se datorează iubirii persoanelor din jurul ei, dar pe care ea le înțelege greşit. Mi-a spus că nu mai are încredere în oameni. Că-i vor răul şi că interpretează orice situație în defavoarea sa. Şi că lumea îi spune că-i paranoică.

Eu i-am spus să nu se îngrijoreze pentru asta, pentru că e ceva firesc să se interpreteze în felul ăsta. Într-o astfel de lume, a urî şi a nu avea încredere, e ceva normal. Mi-a cerut apoi definiția normalității şi m-am blocat puțin. Deşi nu i-am cunoscut povestea, am încercat să o înțeleg, nu să o judec. 

Mi-a spus că încrederea a pierdut-o cu mulți ani în urmă, probabil într-un compartiment de tren în timp ce-şi căuta prin portofel biletul de călătorie. Poate că frigul din compartiment şi răceala oamenilor a contribuit la asta.

Crainicul gării a anunțat plecarea trenului meu. M-am despărțit de persoană, spunându-i că trenurile vin şi pleacă, nu e nevoie să facă motiv de supărare din asta. Îl aşteaptă pe următorul. Nu s-a uitat la mine şi s-a ridicat de pe bancă.

S-a dus în direcția nicăieri şi de atunci mi-e foarte greu s-o scot din cap. M-a contrariat, m-a uimit şi m-a enervat. Că i-am acordat atenția ce nu i se cuvenea, dar apoi am refăcut filmul şi mi-am amintit când mi-a spus că nu mai are încredere în oameni şi nici n-ar avea de ce. 

Şi rămâne întrebarea: de ce a avut încredere în mine? Eu de ce n-am avut încredere în ea?