02 noiembrie 2018

Câteva exemple de civism primite cu prostie sau miserupism în civilizatul oraș Brașov


Autobuzul 6 care mă ducea în Livada Poștei a sosit în stație odată cu mine. Am urcat, am ocupat frumos loc și mă gândeam cum să-mi omor timpul preț de 15 minute. La stația următoare, s-a urcat o doamnă puțin în vârstă, care atunci când a intenționat să-și valideze cardul de călătorie, a fost împinsă de un țigan minor de vreo 12 ani, care văzând că e blocat să-și ocupe locul, îi spuse respectivei bătrâne doamne un pardon! agresiv, motiv pentru care primește un așteaptă! iritat, urmat de ai bilet?  În spatele lui, s-a urcat restul grupului ce număra alte 4 persoane cam de aceeași vârstă, care și-au găsit loc în spatele meu.

Există pe lumea asta lucruri care mă deranjează rău de tot. Printre ele se află scuipatul cojilor de semințe pe jos și ascultarea manelelor la telefon în public. Deși mă întâlnesc des cu cea de-a doua situație întrucât fac naveta cu trenul, de data asta problema era scuipatul semințelor într-un mod atât de scârbos și iritant, încât aveam senzația, -nejustificată, știu- că scuipă pe mine. Mă întorc la ei și le atrag atenția să nu mai scuipe pe jos! După 10 secunde, grupul sfidează atenționarea mea, și continuă să scuipe coji pe jos, fără nicio apăsare. Evident că în momentul ăla m-am iritat și le-am cerut să coboare jos, iar gălăgia mea a atras atenția și celorlalți călători, care prefereau să își vadă de-ale lor, mai puțin bătrâna de care v-am spus că a fost împinsă și grăbită de la spate să-și facă mai repede biletul ăla, ca să aibă loc și individul care părea să fie capul grupului. 

E, în toată hărmălaia aia, după cum spuneam, călătorii n-aveau nicio treabă, mai puțin o femeie a cărei voce rostea: „Da’ lăsați-i domn’e în pace că și așa îs amărâți săracii” la care răspunsul meu „Și dacă îs amărâți, asta înseamnă că trebuie să scuipe coji de semințe pe jos?” a primit replica: „Ce treabă aveți dumneavoastră cu ei, lăsați poliția să-și facă treaba cu ei, nu e treaba dumneavoastră!” Am rămas puțin perplex, după care indignarea mea a dat-o spre furie.

Păi e mișto cu simțul ăsta civic, ce mi-ar fi plăcut să-i fure careva portofelul din buzunar, iar călătorii să privească spre ea râzând: „Ce să-i faci? Lăsați poliția să-și facă treaba cu ei, nu e treaba noastră să ne băgăm”. Na, până la urmă eu am avut câștig de cauză, că i-am dat jos pe mâncătorii de semințe, dar spiritul ăsta civic de care se mai aude așa din paște în paște e aproape inexistent. Da’ de unde și până unde s-a interpretat ca și cum ar fi fost ceva rasist, nici pe departe! Frate-miu dacă ar scuipa coji pe jos tot ar fi primit o palmă peste ochi…

Și mi s-a mai întâmplat să văd cum e cu civismul ăsta în municipiul Brașov, în două situații în care am văzut un muribund pe jos, unul cu tâmpla spartă, iar altul cu spume la gură în timp ce făcea o criză de epilepsie. În fiecare caz, oamenii, cetățenii, treceau nepăsători sau în cel mai bun caz se minunau și spuneau: ia uite săracul! În ambele cazuri am sunat eu la 112, știind că în orașele mari funcționează legea redistribuirii responsabilității sociale. E un adevăr sociologic: Cu cât orașul e mai mare cu atât mai mici sunt șansele ca cineva să intervină pentru tine. Și poate am salvat două vieți, care poate meritau, poate nu, nu-i treaba mea asta. Dar văzând atâta lipsă de civism, atâta miserupism și mai rău, atâta ostilitate față de un act normal, m-am îngrețoșat și sper să nu fiu pus în situația de a depinde de cheful unui astfel de cetățean când voi avea o problemă.



Mie în general nu-mi plac multe lucruri, n-ai ce să-i faci! Nu-mi place când cineva căruia îi atragi atenția să stea la rând ca tot omul devine agresiv, la fel cum nu-mi place să stau într-un supermarket supărător de mult la o coadă doar pentru că patronul magazinului preferă să scutească banii pe care ar trebui să-i plătească cu cheltuiala altui casier, creându-ne nouă clienților disconfort. La fel nu-mi place când cineva îmi spune să-mi văd de treabă când atrag atenția unor indivizi să nu mai scuipe coji de semințe pe jos. Și mai sunt lucruri care nu-mi plac și care nu-ți plac nici ție. Majoritatea sunt niște lucruri mărunte dar esențiale, de la care ar trebui să plece schimbarea în bine de care ne lamentăm că nu mai vine.

Trebuie schimbată mentalitatea, și de unde să plece dacă nu de la lucrurile mici, exemplificate de mine, de la situațiile mărunte peste care dai zi de zi, dar pe care uneori le accepți, că e mai comod să le îngădui și să zici, lasă că merge așa, sau n-are rost să mă complic/mai bine stau în banca mea, etc? Știi vorba aia, nu? Vinovăția mai mare aparține aceluia care n-a împiedicat, decât a celui care a înfăptuit.

De fiecare dată când accepți o mizerie, sau nu faci nimic împotriva ei, deși ești indignat și preferi să ții indignarea în tine, acceptarea te face complice și mai târziu când vei fi victimă, îți vei fi meritat soarta.

Întrucât consecințele nepăsării asupra lucrurilor mici din prezent au repercusiuni asupra lucrurilor mari din viitor.