02 noiembrie 2019

Românul, srilankezul și mentalul individual al imigrantului în UK

Când am părăsit România m-am așteptat să dau peste o altă lume. Și am dat. Peste una cu repere morale joase, cu mizerie pe străzi, cu BMW-uri din anii ‘80 în care românii se credeau stăpânii lumii, din moment ce-l dădeau pe Salam la maximum… Este însă posibil să fi fost pakistanezi cărora le plăceau ritmul, habar n-am…

Dar ca să n-avem discuții după, ăsta e doar un mic colțișor cu care m-am intersectat, nu poți lua apă din ocean într-un pahar, și să spui că nu există pești în el…

Există o zonă din Gloucester – celebrul cartier Barton Street, care e considerat una din cele mai rău famate zone nu doar din oraș, ci din toată Marea Britanie. Genul de zonă, unde marijuana se fumează ca pe o țigară obișnuită, unde vezi prostituate ziua în amiaza-mare, fiind un loc special pe acel bulevard unde se adună compatrioții noștri și crapă sămânță toată ziua. Uneori și toată noaptea. Muncesc la spălătorie pe 30 de lire pe care-i primesc zilnic, ce câștigă sparg în respectiva seară, dar în țară sunt văzuți de ai lor ca realizați: Bă, băiatul meu e în Anglia!

A, ok!

Îi auzi în zilele de sărbătoare cum își sună toți compatrioții din agendă, spunându-le cât de mari sunt ei și ajungi la disperare. Nu credeam să întâlnesc felul ăsta de oameni. Na, eu îs mediocru, dar ăștia-s proști făcuți grămadă!

Nu i-am inclus aici pe tâlhari, hoți și/sau cerșetori, pentru că nu m-am intersectat cu ei. Doar am trecut unul pe lângă altul.

Un compatriot din București, care trăiește acolo, mi-a spus că mai stă cineva din Brașov în casă, deci trebuie să-l cunoașteți. E genul ăla de bucureștean care-i consideră pe toți provincialii ca fiind de la țară, care n-a văzut niciodată alt oraș din România și care a aterizat direct acolo. Care consideră că dacă cineva a stat într-un oraș, cu toate că are aproape 300.000 de locuitori, sigur l-a întâlnit. Că sunt vecini și se cunosc bine, asemeni locuitorilor dintr-un sat.

Eu am auzit despre acest tip de bucureștean, dar n-am crezut că există. Există, îți zic sigur! Are copii acasă de întreținut, sau mă rog, pensie alimentară de plătit, o freacă toată ziua și stă la făcut combinații sau cel mult lucrează pe 30 de lire pe zi la spălătorie pe care îi sparge în respectiva zi și cam asta e viața lor. Se adună în grupuri de 6-8 indivizi, îi identifici ușor după grai și se simt foarte bine. Sunt fericiți spre deosebire de mine. Crapă sămânță, sunt șmecheri, iar eu m-am trezit să-i critic în loc să-mi văd de ale mele.

Dar ca să-mi duc ideea până la capăt, se făcea că la puțin timp după ce am pășit pe tărâmul britanic, am intrat într-o cămară. Și până să ies de acolo, să evoluez, am fost nevoit să stau la limita limitelor, ca cei din suburbiile indiene ale orașului Calcutta. Mizeria trotuarelor de pe Hopewell Street, jegul, mirosul, musulmanii, africanii, țiganii, englezii, cetățeni ai Uniunii Europene… alcătuiau – cosmopolitismul. Nu era neapărat ceva negativ, dar era aerul unei schimbări. Nici nu știu dacă există cuvântul cosmopolitism în DEX, da’ lasă-l așa, l-am inventat eu. La vecinul bubuia maneaua, că deh, moldoveanul văzut peste țări e mai tare sau aproape echivalentul țiganului ajuns în poziția împăratului. Din acest tablou, făcea parte și cetățeanul din Sri Lanka un stat insulă minuscul asiatic, care în perioada aia avusese parte de un atentat terorist la o biserică. Știe toată lumea despre el.

sri_lanka

Nu știu care sunt relațiile diplomatice ale statului Sri Lanka cu UK, dar mă gândesc că ar fi puțin peste fosta perlă a imperiului.

În altă ordine de idei, s-a întâmplat următorul eveniment: Cetățeanul din Sri Lanka, a avut un accident. A scăpat sticla de Coca-Cola pe jos, și s-a împrăștiat peste tot – gresie, faianță, haine, masă, vase… cam tot ce conta. Adăugând la asta faptul că la o cameră de la nivelul superior locuia unu care se pișa pe toată baia și veneau tot felul de junkiști și dubioși, cetățeanul din Ro, adică eu, s-a oferit să-i sară în ajutor. Îmi era milă de el – de srilankez. Dar hai să nu băgam în aceeași oală toată țara. Ce a făcut asiaticul la răspunsul strigătului său de ajutor? Păi… a început să dea ordine. Pardon, să poruncească! Asemeni stăpânului către sclav.

Can I help you?

Yes! Clean it! Take this carpet… right. It doesn’t matter who’s. Clean! Right that! Now, put the liquid into washbasin, and clean! Keep going! OK!, now… Put that away, and clean it!

Pula mea, nu puteam să cred!!! După care, am refuzat efectiv să cred, că eu sărindu-i în ajutor, crezând că i s-a întâmplat ceva grav, a adoptat atitudinea asta față de mine. Deși eram îndreptățit să strig la el, sau să ripostez, i-am spus englezește:

Clean it, pleaseDupă care a dat-o pe aia cu are you ok?

Am lăsat cârpa acolo și pe el să se descurce întorcând din bunătate idioată creștinotardă obrazul celălalt, lăsându-l să-și facă treaba de srilankez.

Eu m-am mutat puțin mai departe, și de atunci nu ne-am mai văzut.

Fiecare se crede sarea pământului, când de fapt poate suntem echivalentul a ceea ce este pe acele străzi.