31 mai 2020

După dealuri

După dealuri
(2012)



Dumnezeu e al tuturor, nu numai al vostru, să știi!


După dealuri, filmul lui Cristian Mungiu premiat la Cannes este considerat de unele voci că are meritul de a fi scos în față de occidentul secularizat și cosmopolit tocmai din cauza că e anticreștin, deși după alte voci, regizorul nu arată cu degetul, ci doar prezintă cazul preotului călugăr de la mănăstirea Tanacu și a circumstanțelor care au făcut ca acel caz să fie mediatizat la vremea aceea. 

Filmul are la bază cartea Spovedanie la Tanacu care dincolo de viața monahală, are ca substrat prietenia dintre două fete care au crescut la orfelinat: Alina și Voichița. Indiferent de cum a vrut să se interpreteze acest film, eu n-am cum (și mulți alții) să adopt altă poziție decât aceea a condamnării habotniciei.




Alina, venită din Germania, în singurătatea străinătății, găsește alinare în prietenia de o viață cu Voichița și face tot felul de compromisuri pentru a păstra relația, care după relatările unora care au documentat cazul fetei ucise prin exorcizare la mănăstirea Tanacu, avea un iz ușor lesbian. Filmul însă nu transmite acest lucru câtuși de puțin ci insistă pe relația de afecțiune, de care Alina are atâta nevoie după ce s-a întors din străinătate fiind dispusă să stea la mănăstire și să piardă locul de muncă din Germania. 

Provenită dintr-un centru de plasament, cu un frate sărac cu duhul, Alina capătă schizofrenie după ce în prealabil a dat dovadă de tulburare de comportament, când intra în biserică contrar normelor canonice. Ce părinte, mă dai afară din biserică?

După precedentul caz Tanacu, o fată cu schizofrenie mi-a spus că a încercat să meargă la o mănăstire de maici, iar maica stareță a refuzat-o din capul locului, taman pe acest motiv. 

Revenind, popa (pardon, părintele) e izvor de înțelepciune și asta fără sarcasm. Poate doar o umbră în treacăt. Pentru că are niște observații pertinente precum: Cine-i credincios nu-i trebuie nicio icoană să creadă, înțelegi tu? Totodată, la leșinul uneia dintre maici cum că ar fi găsit semnul crucii într-un lemn, în înțelepciunea-i specifică le spune să termine cu prostiile și semnele și cere ca lemnul să fie băgat pe foc ca oricare altele.


Pe de altă parte, ipocrizia, fățărnicia și trufia smereniei maicilor m-a îngrețoșat, Pentru că pun întrebarea firească: Cine era nebun acolo? Alina, sau maicile împreună cu popa care au legat-o și au ținut-o închisă câteva zile, aducându-i decesul la numai 24 de ani? "Are dânsa vreun păcat sărmana pentru care plătește acuma

Despre schizofrenici, considerați de unele părți retrograde ale ortodoxiei, nu toate, se spune că sunt posedați. Asta chiar și după 1000 de ani. Alo! Suntem în 2020! Și am să fac niște completări aici. Că aceștia când sunt exorcizați, încearcă să se apere văzându-l pe popă cu uneltele și sculele pe care trebuie să le folosească și sunt trecute în fișa postului și pe inventar, firește. Când îl văd pe Batman care tratează exorcizatul ca pe însuși satan, cei bolnavi privesc asta ca pe o amenințare și iese la iveală instinctul de apărare și autoconservare. Dar nu, hai să-L băgăm pe Dumnezeu pe gât, trebuie! Hai să-i citim, că-i face bine, o liniștește!

Alina sfârșește așa. Dar stai cuminte, nici la spital nu ești tratat diferit. 






În concluzie filmul lui Mungiu e unul greu, revoltător, a iscat controverse și merită văzut indiferent de care parte a baricadei te afli. Doamne ajută! Sau Doamne ferește, după caz!