20 august 2020

Fii profesionist, ce dracu!

Când am studiat eu sociologia, profesorul care preda materia ne-a spus că nu e nicio problemă să ai pe lângă o facultate și o meserie, dimpotrivă. Vreau să vorbesc despre câteva meserii cu care mă întâlnesc sau nu neapărat -le mai văd pe la televizor- care sunt făcute în silă. Tovărășelule, dacă nu-ți place ce faci, reprofilează-te! E simplu!

Cel mai scârbă mi-e de medici. Că aproape toți se cred dr. House în pula mea, au o aroganță și o silă față de pacienți, de oameni, dar faza e că nu sunt ca dr. House. Boșilor, s-ar putea să mai fie locuri la cosit iarba în parc, că sezonul nu a trecut. Că unii din voi meritați cu prisosință asta.

O s-o iau pe repede înainte, că lumea nu citește articole kilometrice. Că ar fi de spus, hăt și bine.

Profesorii. Aici îi excludem pe cei de la facultate, că ăia sunt băieți deștepți. Păi a fi profesor nu e o meserie, e o vocație. Că lucrezi cu copiii. Și acolo chiar trebuie să te dedici. Nu știu cum e acuma, dar pe vremea mea, profa de chimie te dădea cu capul de tablă dacă nu știai valența la carbon. Deși aveai tabelul lui Mendeleev în față, dar nu asta e ideea.

Că ești vânzătoare, nu-mi spui Ce-s cu ăștia? Nici nu mai știam că există ăștia de 5 bani! Fac parte din masa monetară a statului, și data viitoare te plătesc cu fise de un ban.

Polițiștii. Ca să-mi spui mie să respect legea, respect-o tu! Fii un exemplu pentru mine. Nu mă opri pe stradă să-mi ceri declarația pe propria răspundere, când tu m-ai torturat în sediul poliției Avrig mai bine de o oră la data de 4 februarie 2007.

Și în final îi avem pe domnii procurori. Unii ei, (vezi cazul de la Caracal), ai impresia că au absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane și nu dreptul. Nu-i bine să generalizezi, dar unii din ei sunt atât de putori încât merită stârpiți. Își permit să claseze orice dosar fără a motiva clasarea din cauza unui articol din Codul de procedură penală, care trebuie modificat cât mai urgent: Fapta nu există. Și cu asta s-a terminat povestea. De ce să-mi fac treaba pentru care sunt plătit bine? Nu mi-e mai bine să mă uit la un film pe Netflix iar dosarul îl clasez pe motiv că fapta nu exstă? BĂ! Marș la studiat dosare! Vezi că în același cod, ești obligat să afli adevărul. Nu să fii putoare și să spui că fapta nu există! Sau reprofilează-te! Nu știu cu pandemia asta dacă mai prinzi loc la sparanghel în Germania, eu am încercat să emigrez și n-am putut. Lasă locul altuia în procuratură. Că e coadă la cariera asta, cu oameni foarte bine pregătiți.

Indiferent ce meserie ai, de croitor sau de instalator, de medic sau de procuror, fă-o al dracului de bine, fă-o cu drag. Dedică-te! Că dacă o faci în silă, viața ți se va părea mai urâtă, mai urâtă decât este deja și vei face la rândul tău o lume mai urâtă. Și lumea este deja urâtă! Iar lumea te va trata tot în silă, nu va da doi bani pe tine ca om.