22 ianuarie 2021

Sfârșitul copilăriei

Sfârșitul copilăriei
(2015)


E pace pe tot Mapamondul, toată lumea cântă "Kumbaya"


Oare cum ar fi o lume fără suferință? Fără lacrimi, sărăcie, războaie, foamete și inegalități? O lume fără durere și suferință, doar fericire și siguranță? Cum ar fi ca viețile noastre să continue ca înainte, exceptând un singur lucru: Nedreptatea. Ar fi o lume utopică, una pe care Arthur C. Clarke, faimosul și strălucitul scriitor de romane SF, a creionat-o foarte bine în Sfârșitul copilăriei, roman care a fost ecranizat în anul 2015 de către Nick Hurran într-o miniserie de 3 episoade și care face obiectul acestei recenzii.

Când eram adolescent, am luat pentru prima oară contact cu astronomia și astrofizica. Mă fascina la culme faptul că în acest Univers supergigantic, trebuie să mai fie cineva ca noi. Și în serile călduroase de vară, cu cer senin, atunci când priveam stelele, adesea mă concentram asupra uneia și mă întrebam dacă nu cumva e cineva acolo pe o planetă, care se gândește la noi.

În Sfârșitul copilăriei, cei veniți de dincolo înfăptuiesc utopia, iar spre deosebire de Stephen Hawking care vedea în contactul cu aliens drept o invazie amenințătoare, Clarke adoptă o poziție total opusă și asta e bine conturată în filmul de față, când Supraveghetorul dă dovadă de o înțelepciune nemaintâlnită. Firește, asta n-are cum să placă guvernelor, iar scepticismul reprezentanților puterii pune la îndoială moralitatea overlorzilor prin mișcarea de rezistență organizată, numită Liga Libertății, care să aducă înapoi starea de inegalitate și injustiție pentru a-și proteja privilegiile. 

În fapt, de ce să nu existe o mână de oameni care să dețină totul, iar restul populației să nu trăiască în mizerie și sărăcie? Prefer să se distrugă totul prin controlul nostru decât să avansăm sub al lor. Această mostră de orgoliu, de vanitate arată că umanitatea nu a trecut de etapa copilăriei. Întrucât Clarke, la sfârșitul copilăriei umanității face trimitere.

Mă gândesc dacă e justificată revolta că toate aceste binefaceri au fost posibile datorită extratereștrilor și nu au venit din partea lui Dumnezeu, Cel pururea iubitor și binefăcător. Oricum, după cum se pare, El se ascunde de noi și e nepăsător în fața suferinței umane, aș zice că e chiar crud din moment ce le tolerează. 



Să nu uităm că până la urmă e o ecranizare SF, una foarte reușită, atât prin poveste cât și prin tema filosofică și întrebările existențiale la care încearcă să răspundă. O ecranizare, pe care te convoc să o vezi.