08 mai 2021

Execut o pedeapsă într-un spital de tip penitenciar și nu mi-e clar de ce

Mai mult ca sigur ăsta va fi ultimul meu articol, că nu voi mai avea acces la smartphone. De trei zile sunt închis într-o celulă la Spitalul de psihiatrie și măsuri de siguranță Săpoca - județul Buzău. Celula e încuiată pe exterior și am contact doar când personalul vine să-mi aducă mâncarea și medicamentele. Sunt izolat și când privesc în dreapta, văd trei geamuri imense cu gratii. Clădirea se află la parter.

Când am ajuns aici miercuri, mi s-au întocmit de către o asistentă niște formalități pe genunchi, nu am fost consultat, nu mi s-a făcut anamneza. Mi s-au confiscat hainele (până și chiloții) și produsele de igienă, rămânându-mi doar un săpun și o perie și o pastă de dinți. Plâng adesea dar nu mă aude nimeni. Iar când sunt auzit, cadrele medicale râd de mine și mă îngână a bătaie de joc. Mâncarea e infectă, numai când deschid caserola de poliester mi se face rău, vomit de câteva ori în gol și mă feresc de ea.

Țin să reamintesc, că mă fac vinovat de crima de-a-i fi trimis câteva sms-uri unuia care are titulatura de medic și care m-a legat de mâini și de picioare 19 ore, timp în care am suferit de sete, nu mă puteam mișca, nu mă puteam scărpina, m-am căcat și pișat pe mine. Pe timpul respectivei internări la Spitalul de psihiatrie Mihai Eminescu din Brașov, eram lovit, târât până la salon pentru a mi se aplica injecții sedative puternic dureroase împotriva voinței mele și legat în repetate rânduri, deși legea 487/2002 arată că această măsură inumană nu poate fi luată pentru a pedepsi pe cineva.

M-am adresat pe cale legală împotriva lor, dar polițista Nițu Mihaela, comisar la investigații criminale din cadrul IPJ Covasna și procurorii Ianoș Nelu Cristinel, Baciu Adrian și Foca Marinela au încercat prin toate mijloacele posibile să-mi claseze dosarul. M-am judecat cu ei aproape doi ani, timp în care n-am rezolvat nimic, ba Ianoș Nelu Cristinel îmi spunea să nu mă mai gândesc la trecut că ce a fost a fost și să-mi văd de ale mele.

Drept urmare, i-am trimis medicului câteva sms-uri și am fost judecat și găsit vinovat pentru infracțiunea de hărțuire. Încerc să-mi imaginez cât tupeu au unii, care după ce supun oameni la tratamente inumane, mai au curajul să se dea parte vătămată și să ceară judecarea celui care a făcut asta.

Codul penal, prevede la art. 208 (2) pedeapsa între o lună și trei luni - fapta pe care am săvârșit-o eu, cu deplină justificare. Mulți mi-au spus că dacă ei ar fi pățit ce am pățit eu, nu s-ar fi rezumat doar la câteva sms-uri inofensive.

Același Cod penal, prevede pentru infracțiunile de supunere la rele tratamente, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire, furt, abuz în serviciu, tortură, pedepse cumulate cu peste 10 ani de închisoare - fapte săvârșite de "medicul" Szasz Titus și alți complici din respectiva instituție sanitară.

Azi am aflat că pot sta fie 3 luni, fie 6 luni, fie 12 luni, fie mai mult. Iar dacă fac pe nebunul, pot sta mult și bine, până o să mă îngenuncheze definitiv, până voi ieși legumă de aici.

Eu unul m-am săturat de mizeria asta, intru în greva foamei și sper să capăt vreo boală sau vreo infecție la rinichi sau plămâni ca să mor odată pentru totdeauna, să știu că am pace și liniște veșnică.

Nu am nevoie de ajutor din partea lui Dumnezeu, am nevoie de ajutor din partea oamenilor.